LĂSÂNDU-NE ÎN GRIJA LUI DUMNEZEU 05/07/2011
Posted by bcbgolgota in Diverse.comments closed
Isus a spus: “…Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate” (Luca 21:25-26). Cristos ne avertizează: „Fără speranţa în mine, mulţimi de oameni, pur şi simplu, vor muri de frică!”
Totuşi, pentru urmaşii lui Isus, cei care au încredere în promisiunile lui Dumnezeu de a-i păzi pe copiii Săi, există o libertatea glorioasă de orice frică. De fapt, tuturor celor care se supun domniei lui Cristos niciodată nu le va mai fi frică, dacă ei doar se vor baza pe următorul secret: Adevărata libertatea de frică constă în supunerea întregii vieţi în mâinile Domnului.
A ne supune pe noi înşine în grija lui Dumnezeu este un act al credinţei. Aceasta înseamnă a ne supune totalmente puterii, înţelepciunii şi îndurării Sale, fiind călăuziţi şi păziţi potrivit voii Sale. Dacă facem acest lucru, Dumnezeul universului promite să fie totalmente responsabil pentru noi, pentru a ne hrăni, îmbrăca şi adăposti, şi pentru a ne păzi inimile de tot răul.
Isus a oferit exemplul final al unei astfel de supuneri atunci când a mers spre cruce. Chiar înainte ca să-şi dea duhul, el a strigat cu voce tare: “…Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul! …” (Luca 23:46).
Cristos şi-a lăsat viaţa şi viitorul etern în custodia Tatălui. Şi făcând acest lucru, El a aşezat sufletele fiecăruia din turma Sa în mâinile Tatălui.
S-ar putea să vă întrebaţi: „Dar n-a spus Isus că El are puterea de a-şi da viaţa şi de a o lua înapoi?” (vezi Ioan 10:18). Aşa cum El avea puterea „să-şi ia viaţa înapoi”, de ce El s-a lăsat în mâinile lui Dumnezeu pentru a fi păzit? Răspunsul este evident: Isus a făcut acest lucru pentru a lăsa un exemplu pentru toţi cei din turma Lui care aveau să-L urmeze!
Dacă ni se cere să ne încredinţăm vieţile noastre cuiva, atunci trebuie să ştim că acest Cineva are puterea să ne păzească de toate pericolele, ameninţările şi de toată violenţa. Apostolul Pavel scrie: “…căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea” (2 Timotei 1:12).
POSTED BY DAVID WILKERSON
http://davidwilkersoninromanian.blogspot.com
Este important sa stii in cine te poti increde din tot sufletul, aceasta incredere iti calauzeste pasii spre o stare care te ajuta sa mergi mai departe,Dumnezeu sa ne ajute sa ne punem increderea mai mult un El.
Bătălia minţii, câştigată! 07/03/2011
Posted by bcbgolgota in Diverse.add a comment
Caut să vorbesc cu Tine; caut să-Ţi împărtăşesc fărâme din mine, dar parcă ceva mă opreşte…Parcă în spate strigă din nou glasul CONDAMNĂRII…dar NU…ridic vocea şi reclam AUTORITATEA!
În Hristos nu mai este nicio condamnare, pentru că nu trăim după îndemnurile firii ,ci după îndemnurile Duhului!
Caut să-mi aleg cuvintele. Fiorul de FRICĂ mă înconjoară parcă obligandu-mă să-mi analizez fiecare rugăciune pe care Ţi-o adresez…dar NU…mă apropii cu ÎNCREDERE!
Mă apropii cu deplină incredere de scanul Harului ştiind că acum am intrare liberă înaintea Ta, ştiind ca Tu asculţi inima mea şi nu dispreţuieşti rugăciunea mea! Că atunci când eu mă rog Duhul Tău mă insoţeşte prin rugăciuni curate pline de frumuseţea sfinţeniei Tale!
Caut refugiu fricii mele în IGNORANŢĂ…crezând că poate aşa voi fi descătuşată de orice rană…dar NU…vreau să-Ţi las totul!
Las fiecare durere, fiecare robie, fiecare frică în mâna Ta ştiind că Tu eşti Vindecătorul sufletelor!
Caut adevărul, caut să Te cunosc pe Tine aşa cum eşti, crezând că stă în abilitatea mea de a Te cunoaşte şi de a Te găsi…dar NU…căci Tu eşti Cel ce Te faci cunoscut şi nu depinde nimic de mine!
Te cred pe cuvânt, atunci când ai promis că Te vei face cunoscut tutror, de la cel mai mic pînă la cel mai mare.Aleg să cred că şi mie, Tu mi Te-ai descoperit într-un mod atât de minunat şi ai rupt orice lanţ al robiei oferindu-mi deplină incredere în Căpetenia mântuirii mele!
Caut să-mi îndeplinesc propria-mi NEPRIHĂNIRE crezând că poate aşa mă vei iubi mai mult … dar NU…căci vreau să-mi înfing rădăcina credinţei mele în ADEVĂRUL care mă face liberă!
Pentru că Tu mi-ai dăruit deja un izvor de NEPRIHĂNIRE, dar nu prin meritele mele, ci prin meritele Domnului meu Isus Hristos, prin SÂNGELE LUI! Legământul de pace pe care l-am căutat , l-am primit. DRAGOSTEA, ÎNCREDEREA, SIGURANŢA,CURAJUL, toate Tu mi le-ai dat pentru că in Tine am la dispoziţie TOTUL!
Pentru că lupta nu o câştig de una singură , ci impreună cu Tine!
Te laud Tată pentru că atunci când eu caut greşit , Tu nu încetezi să rămâi EROUL meu salvându-mi mintea din cursa celui rău, CÂŞTIGÂND BĂTĂLIA!
SLAVA SĂ FIE NUMAI A TA! AMIN!
Publicat de Anca Vlad \\ tags: anca vlad, batalia mintii
http://www.cetatepemunte.ro/literatura-crestina/meditatii-crestine/batalia-mintii-castigata/
Ispitirea Domnului Isus 17/10/2010
Posted by bcbgolgota in Meditatea zilei.add a comment
• Primul atac este în sfera necesităţilor fizice.
„Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini.”
Diavolul îi sugerează lui Isus să se folosească de puterea divină pentru satisfacerea propriilor nevoi. Satisfacerea propriilor nevoi în afara voii lui Dumnezeu este păcat. Mai important decât satisfacerea foamei este ascultarea de cuvântul lui Dumnezeu. Diavolul atacă pe fondul nevoilor legitime ale trupului iar Isus scoate în relief nevoile legitime ale sufletului şi duhului. În ordinea lui Dumnezeu sufletul şi duhul sunt prioritare (vezi pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina). Diavolul întotdeauna pune un accent exagerat pe trup în detrimentul sufletului şi duhului. Dumnezeu se ocupă de om în întregime – trup, suflet şi duh.
• Al doilea atac este sfera îndepliniri mandatului Său.
„Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu aruncă-Te jos, căci este scris: El va porunci îngerilor Săi să vegheze aupra Ta şi ei Te vor lua de mâini ca nu cumva să te loveşti de vreo piatră.”
Dacă oameni vor vedea minunea vor recunoaşte că Tu eşti adevăratul Mesia. Evreii erau un popor care cerea mereu semne şi minuni. Isus ştia că a fi acceptat de popor pe un fond al miracolelor nu este după voia lui Dumnezeu. Isus a refuzat oferta diavolului şi a acceptat voia lui Dumnezeu. Venerarea şi goană după succes este în general forma de idolatrie pe care diavolul o cultivă mereu în mintea umană. A umbla după recunoşterea publică este extrem de dăunătoare pentru că produce dezbinare. Smerenia aduce în schimb armonie.
• Al treilea atac este in sfera puteri, dominaţiei şi a gloriei.
„Diavolul l-a dus pe un munte foarte înalt i-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi i-a zis: Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie dacă te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.”
Închinarea a fost, este şi va fi rezervată doar lui Dumnezeu. În calitate de om Isus sa închinat doar lui Dumnezeu. Biblia notează faptul că diavolul este:
– stăpânitorul acestei lumi (Ioan 12:31)
– dumnezeul acestui veac (2 Cor. 4:4)
– domnul puterii văzduhului (Efes. 2:2)
Dumnezeu a lăsat ca împărăţiile acestei lumi să devină într-o zi a Domnului nostru şi a Cristosului Său (Apoc. 11:15). În planul Lui Dumnezeu mai întâi trebuia să urmeze crucea şi calvarul. Diavolul a inversat ordinea încercân-d să-L abată pe Isus de la planul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte diavolul a zis: „Facem un schimb dau împărăţia lumii iar Tu să te închini mie.”
Prin aceste trei etape a ispitiri Dumnezeu vrea să ne comunice şi nouă ceva şi anume că suntem extrem de vulnerabili ca şi oameni în cel puţin trei domenii.
– la nivelul trupului, nevoi fizice şi legitime
– dorinţa arzătoare de recunoaştere publică
– dorinţă după putere, dominaţie şi glorie
Diavolul a fost pus pe fugă de sabia Duhului. Pentru a ieşi biruitori nu ne rămâne decât să urmăm exemplul Mântuitorului. Isus a folosit aceleaşi arme spirituale pe care le putem folosi şi noi.
De ce nu folosim şi noi aceleaşi arme spirituale?
Sursa :http://www.viatavesnica.ro/
Mostenitori ca fii impreuna cu Cristos Isus 16/10/2010
Posted by bcbgolgota in Meditatea zilei.add a comment
Romani 8:16-17 Insusi Spiritul marturiseste impreuna cu spiritul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu, si daca suntem copii, suntem mostenitori – mostenitori ai lui Dumnezeu si mostenitori ca fii impreuna cu Cristos…
Din momentul in care esti nascut din nou, nu mai esti „sclav”, ci un fiu al Celui mai Inalt Dumnezeu. Si Dumnezeu nu te numeste doar fiul Sau. Te numeste si „mostenitor” prin Cristos. (Galateni 4:7) De fapt, Romani 8:17 spune ca tu esti „mostenitor ca fiu” impreuna cu Cristos.
In calitate de mostenitor ca fiu impreuna cu Cristos, tu mostenesti tot ce mosteneste El. Cat de pretios este Isus pentru Tatal, atat de pretios esti si tu pentru Tatal. Felul in care Tatal Il iubeste pe Isus, este felul in care Tatal te iubeste pe tine!
Cat de acceptat esti tu de catre Dumnezeu astazi? Priveste la Isus. Atat de acceptat esti tu! Cristos este masura acceptarii tale. Cat de favorizat esti tu de catre Dumnezeu? Priveste la Isus, Cel care este asezat la mana dreapta a Tatalui. Te bucuri astazi de exact aceeasi favoare deoarece tu te bucuri de orice lucru de care Se bucura Cristos!
In calitate de mostenitor ca fiu impreuna cu Cristos, tu mai mostenesti tot ceea ce El a obtinut de la Tatal. Cat de mult are Isus, atat de mult ai tu. Cat de prosper este Cel care a facut toate lucrurile, si care a asezat aurul, argintul si diamantele in pamant? Asa esti si tu in aceasta lume! (1 Ioan 4:17)
Obisnuiam sa citesc Biblia pentru a afla cum sa fiu un Crestin bogat, plin de succes si victorios. Dar acum, o citesc pentru a afla mai multe despre Isus deoarece stiu ca atunci cand Il gasesc pe El, gasesc fiecare binecuvantare in El. (Efeseni 1:3, 2 Petru 1:3)
Prietene, tu esti in aceasta lume tot ceea ce Isus este astazi in cer. Tot ceea ce Ii apartine iti apartine tie. De aceea este in interesul tau sa cunosti mai multe despre El, sa Il vezi in toata gloria si frumusetea Lui. Si fiindca Isus este atat de bogat si glorios, va dura o viata sa descoperi tot ceea ce a facut pentru tine si tot ceea ce are pentru tine.
Preaiubitule, tu esti un mostenitor al Celui mai Inalt Dumnezeu. Esti un mostenitor ca fiu impreuna cu Cristos Isus. Asa ca descopera toate binecuvantarile pe care le cuprinde mostenirea ta bogata si incepe sa pasesti in ele chiar astazi!
Sursa: New Creation Church – Singapore
Traducerea: Ovidiu Turcu
CREDE, IAR DUMNEZEU TE VA ONORA 13/10/2010
Posted by bcbgolgota in Meditatea zilei.add a comment
„Încrede-te în Domnul din toata inima ta, si nu te bizui pe întelepciunea ta! Recunoaste-L în toate caile tale, si El îti va netezi cararile.” Proverbe 3: 5-6 25/07/2010
Posted by bcbgolgota in Meditatea zilei.comments closed
Te-ai întrebat vreodata daca reusesti zi de zi sa cunosti voia lui Dumnezeu cu privire la viata ta?
Da-mi voie sa te asigur ca da, poti cunoaste voia Domnului! Da, este posibil sa te armonizezi cu lucrarea Duhului Sfînt în fiecare zi.
Sa te armonizezi cu Duhul, este mult mai mult decît sa raspunzi unui presentiment pe care îl ai sau sa actionezi pe baza intuitiei tale. Aceasta sincronizare apare atunci cînd asculti de Isus Hristos si lucrezi în acord cu ceea ce si El lucreaza.
Permite-mi sa-ti pun o întrebare: De cîte ori te gîndesti la Domnul Isus în cursul unei zile?
Cred ca problema majoritatii bisericilor din lumea de astazi este ca enoriasii se gîndesc la Dumnezeu numai duminica dimineata, iar în rest îsi traiesc vietile fara a mai fi interesati de voia Domnului.
Pentru a putea fii în pas cu Dumnezeu si a cunoaste voia Lui cu privire la vietile noastre, trebuie sa ne concentram mult mai mult asupra puterii Sale.
Stiu ca responsabilitatile vietii ne pot ocupa mult timp, si ca exista mii de alte lucruri care ne distrag atentia. Insa, vreau sa te provoc sa începi sa îi oferi din timpul tau Domnului.
În fiecare dimineata cînd piciorul tau calca podeaua, multumeste-i Domnului si încredinteaza în mîna Lui ziua ce îti sta înainte. Cînd ai o sedinta la locul de munca, roaga-l pe Dumnezeu sa te întelepteasca. Cînd îti pui capul pe perna seara, multumeste-i Domnului pentru înca o zi de viata.
Daca îti îndrepti atentia asupra dragostei si puterii Sale, vei vedea cum Dumnezeu te va calauzi în orice lucru.
PENTRU A PUTEA FI ÎN ARMONIE CU DUMNEZEU, TREBUIE SA ÎNVETI SA-TI CONCENTREZI ATENTIA ASUPRA DOMNULUI ISUS ÎN FIECARE ZI DIN VIATA TA!
sursa:www.misiune.ro
Credinta, deschizatoarea usilor 09/07/2010
Posted by bcbgolgota in Meditatea zilei.comments closed
“Si fara credinta este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.” (Evrei 11:6)
Asa cum spune acest verset, sa pare ca credinta este “cardul” care deschide usa spre intrarea in prezenta lui Dumnezeu. Traim intr-o lume tehnologizata, in care din ce in ce mai mult utilizam placutele de plastic care contin informatia computerizata ce se transmite mecanismelor care deschid usi, accesul la contul din banca etc. Observ foarte clar lucrul acesta cand merg in Spital si sunt nevoita sa astept la cate o usa, impreuna cu alte persoane, venirea unui angajat care sa posede cardul de deschidere. Nu am posibilitatea sa primesc si eu unul pentru ca nu lucrez acolo, eu doar interferez din cand in cand cu activitatea medicilor – prin natura serviciului meu –, dar beneficiez de bunavointa personalului, si ma pot strecura astfel si eu in interiorul acestei institutii.
Intorcandu-ma la ideea de la inceput, la fel cred ca ne putem strecura si noi prin usile care conduc spre implinirea promisiunilor lui Dumnezeu. Secretul care le deschide sta in atitudinea cu care le accesam, increderea pe care o afisam atunci cand ne apropiem de ele. Si totusi, parcurgem uneori situatii care depasesc nivelul increderii noastre, suntem prea speriati ca sa mai putem deschide usa cu “cardul” pe care-l avem in posesie. Cumva e nevoie de o credinta mai puternica, cea care o detii nu e recunoscuta ca fiind suficienta pentru a elibera drumul spre raspunsul dorit. Cel mai intelept lucru pe care il poti face atunci este sa astepti langa usa pe cineva care detine “cardul” potrivit si care te va trece si pe tine peste pragul langa care ai asteptat. Poate ca astfel se explica nevoia noastra de a ne ruga unul pentru altul, in special atunci cand problema cu care te confrunti simti ca te depaseste. E nevoie sa ne invitam partenerii de rugaciune, iar cel care detine credinta necesara va deschide pentru tine “usa” catre raspunsul dorit, iar tu te vei strecura cu el inauntru. Daca aveti astfel de prieteni, pretuiti-i! Sunt foarte valorosi si foarte greu de gasit!!!
Sunt perioade in vietile noastre cand ne rugam intens pentru proiecte pe care le dorim realizate, suntem motivati de dorinta de a ne aduce contributia la Imparatia lui Dumnezeu, de a-I servi Regelui si supusilor Sai. Investim perfectand talentele noastre, lucrand intens asupra “terenului” de pe care speram sa cultivam roade imbelsugate si insamantam multe, multe vise. Trec apoi perioade lungi in care nu vedem rezultate, iar deseori intampinam dezamagirea, nesiguranta cu privire la reusita. Nu stii cat timp trebuie sa mai astepti si descurajezi! Atunci e momentul in care te retragi frustrat, simtindu-te ridicol ca ai sperat atat de mult.
Si totusi Domnul, in credinciosia Lui, face sa creasca ceea ce tu ai semanat si udat, iar curand incepe sa se arate cate un firicel din asteptarile spre care ai trudit. Privesti contrariat si iti vine sa exclami: “ehe, cu o floare nu se face Primavara!”, si abandonezi terenul lucrat in favoarea altuia care se va bucura de roadele lui, fara sa fi asudat pentru ele. Si totul se intampla pentru ca ai lasat credinta sa se scurga din candela inimii, sau ai neglijat s-o alimentezi.
Dar haideti sa invatam din pataniile trecutului si sa schimbam atitudinea cu care abordam provocarile! Haideti sa accesam credinta atunci cand vedem primul firicel de roada, sa-l binecuvantam si sa inaltam spre Domnul rugaciunea: “fie ca acest mic rezultat sa fie cea dintai floare din Primavara pe care o Vei asterne in viata mea!”.
Stim ca Ilie, cand se ruga pentru ploaie in timp de crunta seceta, l-a trimis pe slujitorul sau sa anunte pe imparatul Ahab de apropierea furtunii, doar dupa ce a vazut ridicandu-se din mare un nor “ca o palma de om”. Aceasta e credinta veritabila! Nu a asteptat sa se intunece cerul, i-a fost deajuns prima pata de nor ca sa dea glas biruintei, belsugului care urma.
Cred ca centrul de greutate in activarea Credintei cade nu pe eforturile noastre de a starui in rugaciune, ci pe increderea in calitatea Persoanei careia ne adresam, ca ceea ce a promis va face in actiune! Staruinta in rugaciune lucreaza la nivelul nostru, acela de a ne tine fixati pe pozitia de a recepta raspunsul; nu ea il determina pe Dumnezeu sa ne asculte, ci ne face pe noi sa aprofundam intimitatea cu El si sa crestem in incredere, in dependenta de El. Daca abandonam asteptarea raspunsurilor, intrerupem procesul dezvoltarii noastre spirituale, il impiedicam pe El sa ni se reveleze si traim lipsiti de experienta bogatiei vietii.
Am auzit marturisirea unui frate despre o minune care s-a infaptuit sub chiar ochii lui: impreuna cu cativa parteneri de rugaciune au cerut lui Dumnezeu sa-i daruiasca unui invalid talpa piciorului. Si, gatuit de emotie, povestea cum deschisese ochii in timpul rugaciunii sa priveasca ceea ce se intampla – minunea refacerii membrului amputat. Nu au facut altceva, nu au postit, nu au petrecut luni intregi rugandu-se pentru asa ceva, a fost doar o rugaciune spontana pentru un om neputincios, o actiune intreprinsa de unul dintre ei care avea credinta forjata prin raspunsuri cerute si primite anterior.
Nu degeaba pune atata accent Domnul Isus si aposolii in tot Noul Testament pe importanta credintei. Cine stie ce sfere putem atinge spre Dumnezeu prin cultivarea ei, prin urmarirea cresterii ei prin toate provocarile care ni le aduce viata?!!
Inchei aici prelegera mea despre Credinta, dar totusi subiectul e departe de a fi pe deplin abordat! Sper din toata inima sa fie continuat de fiecare dintre voi in trairea zilnica!
Este Criza Economica o opreliste in calea unui credincios? Este ea menita sa ne scoata din cursa alergarii sau actioneaza ca un stimulent in apropierea noastra de Dumnezeu? Este alegerea fiecaruia cum ne raportam la ea. Eu v-as sugera sa ne unim fortele rugaciunii pentru a o depasii, a binecuvanta tara noastra si pe toti confratii nostri!
Fiecare om este mult iubit de Dumnezeu si merita binecuvantarea Lui pentru ca am fost creati spre acest scop!
Haideti sa ne utilizam “cardurile” pentru a deschide usi spre bogatia dragostei lui Dumnezeu si sa facem parte si altora de ea!
DJ
Consemnat de Valy Munteanu
De la îndoială la credinţa autentică 09/06/2010
Posted by bcbgolgota in Meditatea zilei.comments closed
Încă de la începutul evangheliei Ioan abordează tema spinoasă a necredinţei naţionale a evreilor „ A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1:11).
Capitolul 12 din Ioan se împarte în două părţi:
a) Încheierea lucrării publice a Lui Isus (12:1-36)
Relatarea ungerii de către Maria (12:1-11)
Intrarea triumfală în Ierusalim (12:12-19)
Prezicerea morţii Sale ( 12:20-36)
b) Necredinţa naţională a evreilor (12:37-50)
Secţiunea necredinţei începe cu versetul 37 „măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El”
Necredinţa naţiunii a fost prezisă de Isaia versetul 38.
După ce Ioan în capitolul 12 prezintă încheierea lucrării publice a lui Isus şi necredinţa naţională, în capitolele 13-17 ne prezintă un program intensiv de pregătire a ucenicilor pentru slujire. Programul instructiv începe cu spălarea picioarelor cap. 13 şi se termină cu rugăciunea de mijlocire cap. 17. În acest interval dintre cap. 13 şi cap. 17 Isus petrece timp privat numai cu ucenicii şi le dă învăţătură care le marchează slujirea.
Cartea Ioan începe cu o afirmaţie directă a dumnezeirii depline a Cuvântului făcut trup (Ioan 1:14) şi se sfârşeşte cu declaraţia lui Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20:28). Ioan marchează creşterea necredinţei naţionale care culminează cu răstignirea lui Isus. Merită să observăm că această necredinţă a afectat chiar şi pe ucenicii Săi. Cazul de faţă Toma care cere dovezi fizice şi palpabile ale stării înviate lui Isus. Nu a crezut naţiunea ca întreg şi L-a respins, dar iată că avem unul din discipolii Săi care este confuz şi se îndoieşte de învierea Lui.
Scopul Evangheliei lui Ioan este declarat în cap. 20 vers.30-31 „Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţă în Numele Lui.” Ioan este atent şi consemnează în Evanghelia sa progresul credinţei ucenicilor, punctul culminat fiind atins acum de Toma. Răspunsul lui Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu” este punctul culminat a Evangheliei. Scepticul Toma având dovada palpabilă a învierii declară că Isus, Omul din Galilea este Dumnezeu manifestat în trup uman. „Domnul meu şi Dumnezeul meu” este o declaraţie magnifică pentru că în ea se împlinesc marile adevăruri din primul capitol.
Ioan 1:1 „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.”
Ioan 1:14 „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.”
Ioan 1:18 „ Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela l-a făcut cunoscut.”
La finalul întânirii lui Isus cu Toma este pronunţată o binecuvântare pentru toţi cei care vor veni la credinţă fără ajutorul unei manifestări vizibile. „Tomo i-a zis Isus, pentrucă M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut.”
Concluzie: Toma nu îşi putea împlini mandatul încredinţat de Domnul cu handicapul necredinţei. Isus a fost acela care la reabilitat pe Toma la capitolul credinţă. Mandatul pe care îl avem putem să-l împlinim numai când trăim prin credinţă. Merită să observăm că şi ucenici au jucat un rol în reabilitarea lui Toma „ceilalţi ucenici i-au zis deci: am văzut pe Domnul.” Participă şi tu la reabilitarea altora, spunân-d că l-ai văzut pe Domnul. Dar te rog nu spune prin cuvinte ci trăieşte în aşa fel încât să se vadă că într-adevăr l-ai văzut pe Domnul…
Să predicăm Evanghelia şi dacă e nevoie să folosim şi cuvinte.
(Francisco de Assisi)
Prietenia – alegere personala I 04/06/2010
Posted by bcbgolgota in Meditatea zilei.comments closed
Unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le putem primi si oferi unii altora este prietenia. Cand doua suflete se apropie, se accepta, chiar se plac unul pe altul, se stabileste intre ele o relatie lejera in care fiecare dezvolta opinii, valori sau chiar calitati sufletesti. In urma unei prietenii optime poti deveni alt om, caci fiecare imprimam ceva uni in ceilalti prin relationare. Depinde de alegerea si de capacitatea fiecaruia de a transmite ceva anume semenilor, urmand ca impactul produs sa marcheze, uneori, toata viata o persoana.
Avem nevoie de prieteni: fiecare avem ceva de impartasit altora si, la randul nostru, avem nevoie de opinii noi, de pareri obiective asupra modului in care gandim la nivel personal, de suport emotional sau de suflete flamande carora sa le transmitem bucuria unei impliniri si speranta de mai bine.
Dar, ce dureros e atunci cand din proprie alegere, motivatii prost intelese, o prietenie se destrama… Cand unul isi inchide inima fata de celalalt si pleaca pentru totdeauna pe un alt drum…. Uneori este cel mai bun lucru care se poate intampla unei prietenii care-ti lasa rani in suflet, dar alteori traiesti durerea unei amputatii, frustrarea de a pierde un om pe care-l iubeai, dar care te va expune intr-o lumina proasta fata de altii si te va interpreta gresit.
A fost o perioada de cateva luni cand am lucrat intr-un magazin alimentar. Acolo am cunoscut-o pe Oana, o fata foarte desteapta de care m-am simtit repede atrasa. Avea un simt al umorului frumos dezvoltat, imbina sarcasmul si veselia cu usurinta, stia ce vrea in viata si nu se lasa intimidata de obstacole, chiar daca cateva o scosesera din “cursa” si fusese nevoita sa-si schimbe temporar obiectivele. O admiram din toata inima si-i oferisem prietenia mea. Oana era sefa de tura.
La un moment dat eu am ales sa lucrez in schimbul de noapte pentru ca urma sa am mai mult timp liber. Si asa, Oana devenise omul caruia eu ii incredintam banii care-i faceam din vanzari. Si, pentru ca Domnul e mereu credincios prietenilor Sai, impreuna cu mine s-a mutat si binecuvantarea Lui: uneori seful nostru era mai multumit de vanzarile din timpul noptii decat de cele de peste zi. Era o bucurie pentru mine sa numar dimineata banii inainte de a-i preda si sa ma minunez de suma la care ajungeam.
Dar, intr-o zi, am observat ca cifra care era trecuta de Oana in monetar era mai mica decat ceea ce ii incredintam eu. Lucrul acesta s-a repetat de vreo trei ori la rand si m-am cutremurat la gandul ca oprea o parte din ei.
Ma gandeam: “ce sa fac in situatia in care ea fura?” Aveam de ales intre doua atitudini: sa tac, sa presupuna ca nu observ – asta ar fi dus la conservarea prieteniei noastre, dar totodata ma faceam partasa pacatului ei, prin acoperire; sa-i aduc la cunostinta sefului ceea ce se intampla – ducea la o expunere a ei rusinoasa si ar fi rupt complet prietenia dintre noi, iar eu deveneam “parasul” ei.
Stateam confuza si ma rugam pentru a-mi revela Dumnezeu o cale care sa o crute pe ea de suferinta. Si am crezut ca am gasit-o: urma s-o confrunt, s-o asigur de discretia mea, dar s-o pun in garda asupra consecintelor care s-ar putea abate asupra ei daca ar fi continuat in acea atitudine. Mi s-a parut, in naivitatea mea, singura solutie care ar fi dat roade.
A patra dimineata, cand i-am predat banii, am rugat-o sa-i numere in fata mea iar eu completam monetarul. Mi-a spus o cifra mai mica decat cea reala. Am insistat sa-i mai numere o data pentru ca stiam ca sunt mai multi. S-a executat dar tot nu mi-a dat cifra reala. Atunci, cu emotie, i-am spus ca stiu cati sunt si ceea ce observasem la ea in ultimul timp.
A fost extrem de deranjata de acuzatiile care i le aduceam, si-a exprimat dezamagirea pe care i-am produs-o plasand-o in acea postura si s-a dus direct la seful nostru. Acesta mi-a cerut explicatii si, stanjenita, i-am relatat la ce asistasem in ultimele zile. Era cuvantul ei contra cuvantului meu, dar avand in vedere ca se demascase singura, Oana a fost cea “rugata” sa plece. Bineanteles, a insemnat sfarsitul prieteniei noastre, nu a fost loc de reconciliere de nici un fel.
Mi-a parut rau ca mi-am pierdut prietena: aveam atatea sa-i ofer, atat suport sa-i transmit si, bineanteles, s-o imbogatesc cu comorile mele spirituale.
Si ce daca se plasase intr-o astfel de situatie fata de mine! Puteam sa trec peste acest episod si s-o ajut sa aleaga ce e drept si sa se bucure de viata asa cum e ea. Dar…ea nu a mai vrut sa continuam relatia (poate din jena, incapatanare).
Acum realizez cat de mult sufera Dumnezeu atunci cand unul din “prietenii” Lui rup relatia cu El. Deseori interpretam prost raul care ne loveste, pierderea care o suferim si-L acuzam de lipsa de preocupare fata de noi, nu mai credem ca ne mai iubeste si parasim prietenia Lui. Uneori pacatul la care ne expunem ne face sa ne jenam atat de tare fata de El si sa nu indraznim sa ne mai apropiem, ajungand chiar sa ne complacem in situatie si sa ne privam singuri de sansele de reconciliere. El are atatea si atatea numai de oferit: dragoste, afectiune, suport, mangaiere, sa-Si imprime caracterul in noi si sa ne transforme in fii si fiice ale Sale. Si cat de mult se bucura sa ne ierte si sa ne vindece de pacat!!!
Stim ca nimic nu-L poate face sa ne desparta de dragostea Lui. Ne iubeste si ne accepta neconditionat, ii place sa ne binecuvinteze si este in natura Lui sa daruiasca. “Toiagul” Lui mangaie si este incantat de pocainta noastra pregatindu-ne pentru minunatele Sale planuri de viitor si nadejde. Niciodata nu ia El initiativa de a rupe relatia cu noi, doar o inima rea si necredincioasa o face.
Nicaieri nu te poti simti mai pretios, apreciat si iubit decat in cadrul prieteniei cu El, care niciodata nu forteaza participarea omului – e doar o chestiune de alegere personala….
DJ consemnat de Valy Munteanu
Marturie – Jean Chiforeanu 12/05/2010
Posted by bcbgolgota in Diverse, Evenimente.comments closed
Inainte de 1989, Jean Chiforeanu a lucrat in cadrul departamentului de export al firmei Auto Export Import Romania. S-a născut in deceniul 5 al secolului XX, cand in Romania urmele stalinismului se vedeau la tot pasul.
Jean Chiforeanu:
-M-am trezit si eu intr-o gradinita de tip nou, comunista, in care rugaciunea nu era -Tatal nostru- sau -Inger, ingerasul meu-, ci -Stalin si poporul rus-.
La scoala elementara procesul de ateizare a luat avant.
Eram convins ca Dumnezeu nu exista, pentru ca nici in familie nu am avut parte de o educatie crestina.
-Rugaciunile- preferate ale tatalui meu erau injuraturile.
Fac parte din generatia celor 40 de ani ai pustiei pentru Romania.
Dupa terminarea liceului am fost cooptat in partid, am avansat pe linie comunista pana in sectia de propaganda si cultura a fostului comitet central al UTC-ului. Acolo sef imi era chiar Nicu Ceausescu. Datorita calitatilor de propagandist si organizator, am sustinut in 1976 admiterea la Academia de Stiinte sociale si politice, pentru ca imi placeau si faceam din convingere ceea ce faceam.
In semestrul I, in cadrul seminariilor de ateism, se studia Biblia si Istoria Bisericii, deoarece toti cei din posturi de conducere urmau aceste seminarii de ateism. Studiind Scriptura pentru prima data cu seriozitate, ca sa o combat bineinteles, sa le spun si altora ca nu exista Dumnezeu, ca Cristos este doar o figura istorica, m-am trezit ca incep sa-mi pun adevaratele intrebari care se pun la un moment dat – cine sunt, de unde vin si unde ma duc.
Incepusem sa-mi dau seama de multele manevre din sanul comunismului, de faptul ca era o masinarie diabolica.
In Noiembrie 1976, dupa un studiu intens asupra materialelor care vorbeau despre Biserica si crestinism, m-am vazut si eu infrant de Cel care este Calea, Adevarul si Viata. Acolo mi-am predat viata in bratul Domnului Isus Cristos, chiar la Academia de inalte studii politice comuniste. Citind si studiind Biblia. Nu ‘frunzarind’, ci studiind Biblia.-
Bineinteles ca a fost dat afara, cariera politica i s-a intrerupt, si a urmat disciplinarea ‘prin munca’.
Jean Chiforeanu:
-Din 1976 pana in 1979 am fost trimis sa mai ‘cuget’ la Canalul Dunare-Marea Neagra, la sectia Poarta Alba. Inainte tineam acolo prelegeri despre inexistenta lui Dumnezeu, iar acum eram chiar eu acolo, cu toate masurile de siguranta luate de ‘tovarasi’.
A urmat oprobiul prietenilor, a colegilor si a familiei. Parintii mi-au spus: ‘Pentru noi nu mai existi’.
Toata lumea ma vedea un ratat. Toti vedeau in mine un viitor politician, dar dupa ce m-am intors la Cristos, eram considerat un ratat.
Au fost ani in care Dumnezeu a daltuit caracterul meu. Nimic din ceea ce ni se intampla nu este la voia intamplarii. Am luat-o ca din partea lui Dumnezeu. Eu cred ca exista un proces singular, particular si nu global. Nu te-ntorci la Dumnezeu pentru ca se intorc si altii, ci este o optiune personala. Eram ‘tare la cerbice’, dar Dumnezeu m-a cioplit si m-a modelat.
In 1979, Ceausescu a facut o vizita in Statele Unite, iar inainte de acea vizita a dat si un decret de amnistie, in care am fost cuprins si eu.
M-am trezit -liber intr-un lagar- care se intindea de la Est la Vest si de la Nord la Sudul Romaniei.
In 1979, in Biserica nr.1 din Constanta am facut si botezul nou-testamental, act care reprezinta o moarte si o inviere simbolica.
Am fost ajutat de fratii si surorile din Biserica si atunci am inteles cuvintele Mantuitorului: -Cine lasa pentru Mine- si Imparatia Mea ogoare, frati, surori, diplome, cariera, ii voi da inzecit si insutit si pe deasupra viata vesnica.
Am intrat in cursurile BEE (Bible Education by Extension – Educatie biblica prin extensie), deoarece nefiind posibila studierea academica a Bibliei, aceste cursuri ofereau o metoda buna de studiere a Bibliei.
Erau cursuri pe care multi din generatia mea le-au parcurs, dar nu in Biserica, ci pe grupuri mici, in case. In Biserici erau multi -lupi in piele de oaie-….Ne intalneam in munti, departe de urechile securitatii.
La sfaristul anului 1979 am dat concurs si am intrat la Intreprinderea Auto Export Import din Brasov, care exporta camioane grele.
In acea vreme aproape 80 % dintre Bibliile care intrau in Romania, intrau pe calea apei. Lucrand acolo si avand acces direct pe navele de export, Dumnezeu m-a folosit.
In 1981 venise un transport de Biblii pe un vapor norvegian. Dar in port existau 3 filtre de control. Primul era chiar la coborarea de pe vapor, al doilea era la iesirea din spatiul rezervat descarcarii vaporului, iar al treilea era la portile portului.
Pe vapor erau 2 remorci de Biblii, daca va puteti imagina asa ceva. Trebuia sa trecem prin 3 filtre cu 2 remorci de Biblii.
Ne-am rugat lui Dumnezeu, iar la ora si in seara care am stabilit-o de comun acord am mers in port.
A venit un frate de la Crestini dupa Evanghelie cu un tractor cu remorci, cu macaragiul lucrurile erau aranjate, dar ramaneau aceste 3 filtre. In seara aceea cerul era senin, cum numai vara la Constanta poate sa fie.
Cand noi ne-am dus spre port, incet, incet pe firmamentul cerului a aparut dinspre Odessa un norisor, apoi altul, iar in jumatate de ora cerul a devenit negru ca smoala.S-a pornit o furtuna cum rar mi-a fost dat sa vad. De la graniceri pana la posturile de control, nu era tipenie de om pe afara. Pe furtuna si ploaia aceea teribila am descarcat Bibliile, si le-am incarcat in remorci. Cu toate ca acolo controalele erau foarte dese, pentru ca se facea contrabanda cu tigari si cafea, in momentul cand noi am trecut pe la toate punctele de control granicerii doar ne faceau semn dinauntrul gheretei lor -Treceti, mergeti, plecati, nu iesim afara sa va controlam-.
Am vazut atunci ca Dumnezeu, care este Dumnezeul universului, poate sa puna in miscare marea, furtuna si cerurile pentru cauza Lui.
Dupa alte astfel de experiente – mai faceam si evanghelizare de la om la om, aveam si o echipa cu care seara cantam pe faleza cazinoului din Constanta – am fost chemat la conducerea intreprinderii noastre.
Mi s-a spus:
-Stim ce faci tu in timpul liber, stim si ca nu te mai sperie canalul, deci vei fi trimis din partea firmei sa lucrezi in Irak.- De fapt ei ar fi dorit sa nu ma mai intorc in Romania.
In 1984 am hotarat sa ma intorc totusi in Romania, iar in 1985 m-am casatorit si m-am mutat la Timisoara.
In 13 Decembrie 1988 am fost instintat – de azi pe maine – ca trebuie sa plec urgent in Cuba. Intre timp Domnul ne-a binecuvantat cu 2 copii – Rut, care avea 9 ani si Sandra Debora de 3 luni.
Pur si simplu a doua zi trebuia sa fiu deja in avion, cu destinatia Havana, Cuba, via Montreal, Canada.
Sotia mi-a adus bagajul la Bucuresti a doua zi, si in aeroportul Otopeni am ingenuncheat amandoi si am spus: –Doamne, Tu stii. Doamne, pazeste-mi sotia si copiii.
Cand am incercat sa schimb decizia sefilor mei, mi s-a spus:
– Ai de ales. Mergi ori in Cuba, ori in pustiul Karakumi din Asia Centrala.-
M-am dus in Cuba.
Marea batalie s-a dat pe aeroportul din Montreal, cand eram in tranzit. Multi mi-au spus sa raman acolo. Ma gandeam daca sa raman sau nu in Canada. Nu am ramas.
La aeroport in Cuba m-a intampinat ambasadorul Romaniei de acolo.
Mi-a spus:
-Avem dosarul tau. Daca vrei sa-ti mearga bine, abtine-te sa mai predici. In Cuba poti fi aruncat la crocodili daca nu-ti vezi de treaba
I-am raspuns politicos, dar foarte clar, ca ceea ce gandesc nu depinde si nu poate fi influentat de contextul in care ma aflu.
Intotdeauna Dumnezeu transforma infrangerile in victorii. Comunistii mi-au inchis usa de predicare in Romania, dar Domnul mi-a deschis-o in Cuba, unde predicam in timpul liber.
In Aprilie 1990, sotia si fetitele mele au venit in Cuba. A fost un moment cu adevarat emotionant, dupa aproape 2 ani de despartire. In August 1990 am venit acasa. De atunci si pana astazi m-am dedicat lucrarii de vestire a Evangheliei lui Dumnezeu unui popor care nu-L cunoaste pe El.
Biserica Crestina Baptista,, Agape'' Tuzla 